Ei, bine! Sa incepem periplul nostru in tainele statiunii Slanic. Statiunea balneoclimaterica Slănic, judetul Prahova, este situata la o altitudine de aproximativ 420 m.

În privinţa denumirii, lingvistul roman Iorgu Iordan considera că ar proveni din slavul Slaniku = târg de sare, sau slanu = sărat. A fost atestat documentar, ca sat de moşneni, în anul 1532. Oraşul apare menţionat în registrele vamale ale Braşovului în anii 1542 – 1543. La 22 iunie 1556 voievodul Pătraşcu cel Bun, printr-un hrisov, semnat la Gherghiţa, “întărea ocini în Slănic şi alte localităţi, lui Dumitru şi Lupul, precum şi fraţilor acestora”.

Aşezarea s-a dezvoltat în principal din veniturile obţinute prin extragerea sării.Moșnenii au vândut în 1685 un teren spătarului Mihai Cantacuzino, în schimbul sumei de 700 de taleri. Acesta a deschis o ocnă de sare pe Valea Verde în 1688. În 1713, spătarul a donat moșia sa mănăstirii Colțea.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Slănicul era comună urbană, reședința plaiului Vărbilău din județul Prahova, fiind format din două părți: Groșani (partea de nord) și Prăjani (partea de sud), având în total 4488 de locuitori.

În oraș erau o școală înființată în anul 1855 și 5 biserici ortodoxe. Funcționau 5 mori pe râul Slănic (4 în Groșani și 1 în Prăjani) și o fabrică de ipsos aparținând familiei Alexerio. Sunt atestate atunci Baia Verde și Baia Baciului, cu izvoare de sare și iod, aflate în proprietatea statului.

Surse: wikipedia, https://monumenteistorice.ro